„Dacă vrem ca generațiile viitoare să își amintească de noi cu recunoștință în loc de dispreț, trebuie să le lăsăm o licărire din lumea care a fost la început.”
Lyndon B. Johnson (președintele SUA 1963-1969)
Potrivit unui studiu publicat recent, doar cinci țări în lume dețin 70% din zonele cu natură sălbatică, neatinsă în niciun fel de om.
Cercetătorii de la Universitatea din Queensland și de la Wildlife Conservation Society (WCS) au realizat pentru prima dată o hartă globală a țărilor care încă găzduiesc natura rămasă neatinsă de activitatea industrială și economică intensă. Astfel, specialiștii au identificat Australia, Statele Unite, Brazilia, Rusia și Canada ca fiind cele cinci state din lume care dețin majoritatea vastă a sălbăticiei la nivel global. (Raportul nu a luat în calcul Antarctica.)
Mai mult de 77% din suprafața uscatului (excluzând Antarctica) și 87% din suprafața oceanelor au fost modificate, într-un fel sau altul, de intervenția omului. Aspect extrem de îngrijorător, mai ales dacă luăm în calcul că în urmă cu un secol, acest procent era de numai 15%. Între 1993 și 2009, adică într-un interval de doar 16 ani, o suprafață mai mare decât India (3,3 milioane de kilometri pătrați) a fost pierdută în urma intervenției umane (locuit, agricultură, minerit și alte activități).
Multe studii relevă faptul că zonele de pe suprafața Pământului care au rămas neatinse constituie adevărate redute ale naturii în lupta cu încălzirea globală. Cu toate acestea, zonele sălbatice și-au făcut doar timid apariția pe agenda politică a lumii. Acest lucru trebuie să se schimbe imediat pentru a ne asigura că viața sălbatică, neatinsă de om, nu va dispărea complet.
În acest moment, Organizația Națiunilor Unite (ONU) protejează anumite zone pentru frumusețea lor naturală ieșită din comun, ori pentru unicitatea biodiversității, sau calitățile ecologice sau geologice deosebite. Sălbăticia este asociată cu aceste criterii, dar importanța ei specifică încă nu a fost determinată.
Zonele sălbatice înfruntă, în acest moment, aceeași criză a extincției precum anumite specii. Din păcate, acest proces este ireversibil. Studiile arată că primul impact al industriei asupra naturii a fost și cel mai devastator. Odată erodat, un ecosistem nu își mai poate recupera în întregime toate funcțiile și componentele, atât de importante pentru echilibrul naturii.
John Robinson,vicepreședinte executiv al Wildlife Conservation Society (WCS, Societateapentru Conservarea Zonelor Sălbatice), a declarat că aceste zone vor putea fiprotejate de acum încolo numai dacă va exista un acord global în ceea ce leprivește, iar cele cinci țări enumerate mai sus își vor asuma rolul de lideri: „Am pierdut deja foarte mult. Trebuie săluăm măsuri acum pentru a proteja aceste zone înainte ca ele să dispară pentrutotdeauna”.
