În 2012, un întreg versant de munte (49 de hectare) a fost afectat de incendiu iar suprafața i-a fost retrocedată Primăriei Orașului Borșa în 2015, care nu deținea resursele pentru derularea lucrărilor necesare. Suprafața face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului iar în vale se află un iaz de decantare de la o exploatare minieră închisă (ceea ce face cu atât mai importantă stabilizarea versantului). În 2018 am plantat aici 10 hectare. Plantația (și alte suprafețe din vecinătate) a fost curând distrusă de un nou incendiu declanșat în apropiere. În 2019 plantația a fost refăcută. În 2020, proprietarul poate acoperi 50% din costul lucrărilor de reîmpădurire.
Proprietar: Orașul Borșa
Ocolul silvic: Alpina Borșa
Unitatea de producție: I Borșa
Unitatea amenajistică: 109B
Coordonate GPS: 47°41’49.10″N, 24°45’14.40″E
Altitudine: 850-1400 metri
Expoziție: SE
Înclinare: 36°
Suprafața efectivă de regenerat: 10 ha
Tipul natural fundamental de pădure/stațiune (TP/TS): 1231/3322
Grupa ecologică: 22