A fost un weekend cu soare, voie bună și multă energie la Poienarii Burchii, în județul Prahova! Fundația Pădurea de Mâine, alături de douăzeci și cinci de voluntari inimoși și cu sprijinul comunității locale, a plantat 5.000 de puieți pe un hectar de teren aflat lângă râul Ialomița.
Zona era ocupată până de curând de lăstăriș – o specie invazivă care sufoca vegetația locală. Așa că am decis să-i dăm un nou început și am ales să plantăm frasin de Pennsylvania, un arbore perfect adaptat acestui tip de sol și condițiilor climatice din zonă. Crește repede, e rezistent și ajută la consolidarea malurilor.
„Am început transformarea acestui teren degradat, copleșit de specii invazive, într-o zonă împădurită. Folosim o specie adaptată la condiții climatice extreme, pentru a oferi șanse cât mai mari de supraviețuire tinerilor puieți,” a explicat Adrian Toma, coordonatorul programului de reîmpăduriri.

O zi de pus în ramă
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Brink’s Cash Solutions și face parte din eforturile Fundației Pădurea de Mâine de a aduce pădurea mai aproape de comunități și de a reda viață terenurilor degradate.
„Fiecare puiet plantat e o promisiune pentru un viitor mai verde. Iar fiecare dintre cei prezenți azi aici a pus umărul la această promisiune. A fost o zi în care am văzut din nou cât de frumos se leagă oamenii între ei atunci când au un scop comun. Suntem recunoscători pentru munca, energia și sufletul aduse de toți voluntarii,” a spus Mihail Caradaică, directorul executiv al Fundației.
În Luna Plantării Arborilor, implică-te și tu, fără să te coste nimic: redirecționează 3,5% din impozitul pe venit colectat anul trecut de Stat.
Mulțumim pentru ajutor prietenilor noștri de la Famyly Forest SRL. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără susținerea partenerilor noștri Brink’s Cash Solutions Romania.
Vezi mai multe imagini de la plantare pe pagina noastră de Facebook.