Lansat la începutul acestui an, programul de finanțări nerambursabile pentru dezvoltarea comunităților din zonele forestiere ale României a finalizat evaluarea proiectelor. Pe masa comisiei de evaluatori independenți au ajuns 21 de proiecte, cu un buget total solicitat de peste 1,1 milioane de Euro.
Au fost acoperite toate domeniile recomandate, de la reîmpăduriri pe suprafețe ce au mare nevoie de regenerare, până la proiecte de economie socială menite să crească bunăstarea comunităților sau soluții pentru administrarea responsabilă a pădurilor.
Comisia de evaluatori independenți nu a avut o sarcină ușoară și le mulțumim că ne-au ajutat să alegem proiectele cu impactul cel mai durabil.
„Numărul și calitatea propunerilor de proiecte pentru acest prim an al programului ne-a depășit toate așteptările,” spune Mihail Caradaică, directorul executiv al Fundației Pădurea de Mâine. „Este îmbucurător inclusiv pentru societatea românească. Asta înseamnă că resursa umană, ingeniozitatea și soluțiile cu impact există și pot fi puse rapid la treabă. Lipsesc doar resursele financiare țintite pe nevoile locale și acordate cu un anumit grad de predictibilitate. Ne-am bucura ca și autoritățile și alte organizații să extindă genul acesta de programe de finanțare pentru comunitățile care nu se dezvoltă în același ritm cu orașele mari ale țării.”
Proiectele admise în această rundă de finanțare totalizează peste 2.253.000 lei
DP2: educație și conștientizare
- Tutoriale video pentru plantări (Asociația Valul Verde). Asociația va realiza o serie de tutoriale video cu toate detaliile pentru cei care vor să împădurească suprafețe de teren.
- Lumea Verde (Colegiul pentru agricultură și industrie alimentară „Țara Bârsei” Prejmer). Lumea Verde cuprinde un calendar complet de activități educative destinate elevilor Colegiului și locuitorilor din zona Prejmer (jud. Brașov).
DP3: economie socială
- La Centrală – Târg de upcycling (In Context Slănic-Moldova). Conceptul economiei circulare, bazat pe recuperarea materialelor lemnoase și textile (inclusiv piese de mobilier) și utilizarea lor în creații artizanale și artistice, stă la baza proiectului propus de asociația In Context.
DP4: creșterea suprafețelor împădurite
- Plantăm păduri pentru viitor (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare). Unul dintre cele mai puțin împădurite județe din țară dorește recuperarea unor terenuri degradate și neproductive în zona comunelor Tiream și Păulești. Vor fi plantați 31.000 de puieți pe 8,95 ha.
- Împădurire în zona montană Dărmănești (UAT Oraș Dărmănești, jud. Bacău). Proiectul vizează împădurirea a 15,1 ha în zonele înalte ale Carpaților Orientali, greu accesibile și afectate de doborâturi de vânt. Vor fi plantați 75.500 de puieți.
Direcții multiple:
- Pădurea de la Bunești (Asociația Prietenii Școlii de la Bunești). Un proiect complex, centrat în jurul Școlii de arhitectură de la Bunești (Argeș), care include componente educative, de economie socială precum și plantarea a 10.000 de puieți.
- Dezvoltarea turismului ecologic și științific în comunitatea forestieră a zonei Merei jud. Buzău (Chemicaltrans SRL). Proiectul vizează extinderea și dezvoltarea turismului tematic în zonele împădurite ale județului Buzău, cu centrul în Sărata-Monteoru.
- Plantăm fapta bună (Asociația Composesorală Văcărești). Asociația Composesorală Văcărești (jud. Harghita) va realiza trasee turistice în zonele împădurite, materiale și programe educative pentru copii și tineri din comunitate, precum și împăduriri.
Procesul verbal al comisiei de evaluare poate fi descărcat la acest link [.pdf]. Contractarea proiectelor va începe în următoarele zile iar implementarea se va desfășura potrivit calendarului acceptat.
Despre Comunitățile Pădurii de Mâine
Programul Comunitățile Pădurii de Mâine se adresează actorilor comunitari din zonele împădurite ale României – proprietarilor sau administratorilor de păduri (și asociațiilor acestora), UAT-urilor, ONG-urilor cu preocupări de management sustenabil al pădurilor, de conservare a naturii și managementul ariilor protejate, ONG-urilor cu misiune socială, întreprinderilor sociale și instituțiilor de educație.
Pentru anul 2022, bugetul disponibil a fost de maxim 500.000 de Euro, iar direcțiile recomandate au fost cercetare/inovare și transfer tehnologic pentru silvicultură durabilă, educație și conștientizare pentru pădure, economie socială în comunitățile forestiere și creșterea suprafețelor împădurite.
Programul se va desfășura între 2022-2031, în limita resurselor financiare disponibile. Domeniile prioritare de finanțare vor fi definite pentru fiecare ciclu anual de finanțare, dar trebuie să urmărească obiectivele specifice ale programului.
Informații complete pe pagina dedicată: www.padureademaine.ro/comunitati
Donatorii noștri au plantat anul acesta peste 1.200 de puieți: la fiecare 10 lei donați, noi plantăm un puiet. Dacă donezi 50 de lei, plantăm 5 puieți. Dacă donezi 100 de lei, plantăm 10 – și tot așa! Susține și tu programul nostru de reîmpădurire: fă o donație online folosind butonul alăturat.