Plantăm cu voluntari!
Suprafața de reîmpădurit este o fostă pășune extrem de degradată, în nordul orașului Târgu-Ocna. A fost introdusă în fondul forestier și plantată fără succes în 1989-1990, dar a fost afectată de pășunat agresiv și alunecări de teren. Suprafața a fost retrocedată Obștii-Composesorat „Salina” Târgu-Ocna în 2004, cu câteva pâlcuri de vegetație forestieră (fag, mesteacăn) alături de păducel și măceș.
În toamna anului 2021 am plantat 10 hectare, iar în 2022 revenim cu alte 8 hectare.
În 2021, Fundația Pădurea de Mâine a finanțat un studiu pedostațional pentru a determina compoziția de reîmpădurire adecvată pentru această suprafață iar soluția propusă trebuie să urmeze circuitul de aprobare (existând discrepanțe față de amenajamentul silvic în vigoare).
Pe această suprafață vom planta 75% pin și 25% un amestec din speciile frasin, mojdrean, paltin de munte, carpen, fag, cireș, vișin turcesc, mesteacăn și salcâm (în măsura disponibilității acestora în pepiniere).
Plantăm cu voluntari pe 2 aprilie!
Pentru că este unul dintre cele mai accesibile șantiere de plantare de anul acesta, la Târgu-Ocna vom planta anul acesta cu voluntari pe data de 2 aprilie.
Șantierul este situat la aprox. 3 km de Salina Târgu-Ocna, 5 km de centrul orașului și 21 km de Onești, pe raza satului Vâlcele. Este accesibil pentru mașini mici (ideal 4 x 4), nu și pentru autocare. În funcție de numărul voluntarilor care se înregistrează, putem încerca să asigurăm transportul cu mașini mici din zona Salinei.
Pentru siguranța tuturor, te rugăm să urmezi recomandările pentru sănătate specifice perioadei în care ne aflăm.
Înregistrează-te
Dacă vrei să participi la șantierul de plantare, te rugăm să te înregistrezi aici folosind butonul de mai jos. Nu uita să ne anunți dacă vii singur(ă) sau însoțit(ă) 🙂
Caseta tehnică
Proprietar: Obștea Composesorat „Salina” Târgu-Ocna
Ocolul silvic: Târgu-Ocna
Unitatea de producție: XI Salina
Unitatea amenajistică: 77A
Coordonate GPS: 46°18’43.56″N, 26°36’52.79″E
Altitudine: 480-600 metri
Expoziție: E
Înclinare: 33°
Suprafața efectivă de regenerat: 8 hectare
Tipul natural fundamental de pădure/stațiune (TP/TS): 4231/ 5232
Formula de împădurire: 75% pin, 25% frasin, mojdrean, paltin de munte, carpen, fag, cireș, vișin turcesc, mesteacăn și salcâm
Momentul îndepărtării vegetației forestiere: > 5 ani
Ajutăm, plantăm!
Donează pentru proiectul nostru, iar la fiecare 10 lei cu care ajuți, noi plantăm un copac. Donezi 50 lei, plantăm 5 copaci pentru tine! Donezi 100, plantăm 10! Și tot așa.
Până pe 25 mai, poți redirecționa 3,5% din impozitul tău pe profit aferent anului 2021 către Fundația Pădurea de Mâine. Statul a colectat deja acești bani, dar acum poți să îi folosești cum crezi tu!