Primul nostru sistem agroforestier

E o dimineață umedă de sfârșit de martie iar mașina Fundației Pădurea de Mâine își croiește cu greu drum printre câmpuri arate, în apropiere de Craiova.

Cu atâta apă și noroi, nu ai crede că, la doar câțiva kilometri de unde ne aflăm, „nisipurile zburătoare” care se întind de la Dăbuleni până la Ghindeni continuă să înainteze spre nord, implacabile. Zona deșertificată acoperă deja mare parte din estul județului Dolj, peste 100.000 de hectare sunt complet aride.

„Sahara României” i se mai spune. Iar silvicultorii și ONG-urile încearcă din greu să oprească avansul nisipurilor, în principal cu ajutorul plantațiilor de salcâm.

Dar Fundația Pădurea de Mâine a venit cu o idee nouă.

***

În comuna Cârcea, în apropiere de Aeroportul Internațional Craiova, pământul încă mai reține apă, dar în timpul verii culturile agricole suferă. Iar verile în Oltenia sunt lungi.

„Aici avem un sol brun-roșcat, o structură semi-argiloasă,” ne explică Marian Mechenici, de la compania Horti Nova, care ne ajută să înființăm această plantație experimentală. „Are încă retenție de apă, dar nu răspunde foarte bine în perioada secetoasă. Se crapă destul de mult.”

Echipele sale au pregătit 1,3 hectare de teren – arat, discuit, scarificat – care va fi semănat cu cereale și legume, ca și câmpurile din jur. Ce diferențiază această parcelă, însă, este că va fi plantată simultan cu arbori și pomi fructiferi.

Mereu în căutare de noi soluții în lupta climatică, Fundația Pădurea de Mâine finanțează aici primul studiu privind performanța sistemelor agroforestiere derulat în România după 1989.

„Noi ne dorim să luptăm cât mai activ împotriva schimbărilor climatice și pentru a crește suprafețele împădurite din România,” explică motivația cercetării Mihail Caradaică, directorul Fundației Pădurea de Mâine. „În special din zona de câmpie, acolo unde regăsim în jur de 6% din pădurile României, sistemele agroforestiere aduc beneficii multiple – reducerea dioxidului de carbon din atmosferă, creșterea potențialului economic al culturilor agricole prin umiditatea oferită de arbori și fertilizarea solului, protecție pentru animalele domestice acolo unde sistemele agroforestiere sunt implementate în ferme.”

Ce este un sistem agroforestier?

În literatura de specialitate sunt multe definiții pentru sistemele agroforestiere, dar toate subliniază integrarea arborilor și a altor specii lemnoase (în diverse combinații) în culturile agricole, în pășuni sau în activitățile zootehnice, pentru a extrage beneficii suplimentare de pe aceeași suprafață de teren.

Perdelele forestiere care protejează culturile de cereale sau arborii solitari sau în pâlcuri păstrați pe pășunile pentru animale sunt exemple la îndemână pentru România, dar conceptul este mult mai bogat în aplicații.

Este poate cel mai vechi model de management durabil al pământului, datând din perioada neolitică, atunci când oamenii au început să cultive plante la adăpostul pădurilor. Însă în secolul al XX-lea sistemele agroforestiere au fost înlocuite aproape complet în Occident de agricultura intensivă: culturi plantate pe suprafețe neîntrerupte, îngrijite cu mijloace mecanizate și susținute chimic pentru a face față dăunătorilor sau pentru a deveni mai productive.

În ultimii 40 de ani perspectiva a început să se schimbe – iar rolul structurilor forestiere integrate în culturi agricole sau zootehnie este din ce în ce mai bine înțeles și pus în practică.

Potrivit Asociației Europene pentru Sisteme Agroforestiere (EURAF), pe continentul nostru sunt peste 8 milioane de hectare cultivate în sistem agroforestier. România nu colectează aceste date.

Arborii oferă lemn pentru construcții sau energie, fructe comestibile, umbră și hrană pentru animale. În același timp, stabilizează solul și îi echilibrează compoziția chimică, oferă protecție culturilor în fața intemperiilor sau a dăunătorilor, purifică aerul și păstrează calitatea apelor dintr-un areal. Pădurile sau perdelele forestiere susțin culturile agricole, le fac mai productive și le cresc reziliența în fața schimbărilor climatice.

Cercetarea noastră este, sperăm noi, primul pas pentru o dezvoltare pe scară largă a agrosilviculturii românești.

Realizăm primul „manual” de sisteme agroforestiere pentru țara noastră

Cercetătorul principal al proiectului este Mihai Enescu, șef de lucrări dr. ing. la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Silvicultor devotat, activ în sfera academică și în societatea civilă, Mihai Enescu aleargă neobosit de la un plot la altul și verifică dacă puieții din peste douăzeci de specii au fost plantați corespunzător.

„Plantăm atât specii forestiere comune, de genul stejarului, frasinului, paltinului, arțarului și multe altele, dar și specii xerofite, rezistente la secetă, ca stejarul pufos, glădița sau ulmul de Turkestan,” explică Mihai Enescu. „Testăm diverse scheme și tehnici de plantare, atât pentru speciile forestiere cât și pentru cele agricole. Vom veni de asemenea cu rânduri irigate, rânduri neirigate, rânduri fertilizate, rânduri nefertilizate astfel încât să răspundem la peste 20 de întrebări de cercetare.”

Ținta finală a proiectului, care se va întinde pe următorii cinci ani, este realizarea unui ghid de bune practici în folosul agricultorilor și silvicultorilor români. Un „manual” de utilizare a sistemelor agroforestiere în țara noastră, care să țină cont de specificul local – ce specii se pot combina, unde, cum, când – și cu ce efecte.

„Rezultatele vor fi rapide, poate nu chiar din primul an, dar în anii doi – trei – patru cu siguranță vom avea rezultate cel puțin interesante,” spune Mihai Enescu.

Când soarele se ridică peste șantierul de plantare, un vânt uscat și cald începe să bată dinspre sud și aduce cu el o senzație de rău augur.

„Din păcate, clima nu stă după noi,” spune Marian Mechenici, „și noi trebuie să facem tot posibilul să găsim soluții pentru a diminua efectele negative ale încălzirii globale. Soluții nu sunt altele, doar să plantăm cât mai mult și să găsim soluții ca acești puieți să fie și viabili.”