2022 – ce mai carusel! După doi ani de pandemie, în care am ales să suspendăm plantările cu ajutorul voluntarilor și în general activitățile cu public, am început în forță, cu motoarele turate la maxim, și am reușit să ducem la capăt proiecte consistente în toate programele Fundației Pădurea de Mâine.
În primul rând, am atins obiectivul de un milion de puieți plantați în programul de reîmpădurire. Dar am dat drumul programului de granturi nerambursabile Comunitățile Pădurii de Mâine, am instalat peste douăzeci de poduri forestiere în păduri în care au loc lucrări silvice și am avut ediția pilot a programului Școala de Pădure.
Citiți o retrospectivă mai jos.
Programul de Reîmpădurire
Cu tuturor partenerilor și voluntarilor, în prima parte a anului am atins obiectivul stabilit în 2017: un milion de puieți plantați pe suprafețe de teren cu dificultăți de regenerare în România!
Pe parcursul unui sezon care s-a întins din martie până la jumătatea lunii iunie am plantat 208.350 de puieți pe 11 terenuri cu dificultăți de regenerare din județele Alba, Bacău, Brașov, Cluj și Harghita.
Pădurea de Mâine se întinde astăzi pe nu mai puțin de 242,8 hectare de teren forestier.
Anul 2022 ne-a mai adus o premieră: am plantat primele noastre păduri urbane! Sunt două micro-păduri, inspirate din programul botanistului și activistului japonez Akira Miyawaki, plantate chiar în București (prima în luna martie, a doua în decembrie).
În pădurile de tip Miyawaki sunt plantate o diversitate mare de specii locale atent selecționate, după o schemă de plantare mult mai densă decât în alte tipuri de plantații.
Această densitate asigură o evoluție rapidă a puieților și permite instalarea ecosistemului forestier chiar pe suprafețe foarte mici de teren – de la 100 de metri pătrați în sus. În plus, pădurile Miyawaki cresc de zece ori mai repede, fără ajutorul fertilizatorilor sau pesticidelor și fără a avea nevoie de îngrijiri speciale după primii trei ani.
Abia așteptăm să continuăm experimentul și în 2023 – și să revenim cu vești bune, din cât mai multe orașe ale țării!
Comunitățile Pădurii de Mâine
În primăvară am lansat programul multianual Comunitățile Pădurii de Mâine, prin care oferim finanțări nerambursabile ce vizează dezvoltarea durabilă a comunităților forestiere din România, inclusiv prin promovarea gestionării responsabile a pădurilor.
Pentru prima ediție a programului, s-au alăturat organizații și comunități din Slănic Moldova (jud. Bacău), Văcărești (jud. Harghita), Păulești și Tiream (jud. Satu Mare), Prejmer (jud. Brașov) și Bunești (jud. Argeș).
Activitățile includ proiecte de educație, de upcycling, amenajări de trasee forestiere și, bineînțeles, împăduriri: în cadrul programului, vor fi plantați peste 46.000 de puieți pe 11,5 hectare.
Iar primii o mie de puieți au fost plantați deja la Văcărești, în luna noiembrie!
Programul de Silvicultură Responsabilă
În Programul de Silvicultură Responsabilă, am continuat să testăm podul forestier modular și mobil – astăzi, 21 de poduri protejează cursuri de apă în zonele cu lucrări silvice din Suceava, Bacău, Harghita, Covasna, Brașov, Buzău și Vrancea.
Este un proiect deosebit de important pentru protecția unor habitate foarte afectate de activitățile umane – și pentru asigurarea apei de băut unor comunități cu sute de mii de oameni.
Acolo unde nu se asigură traversarea corespunzătoare a râurilor, apele se tulbură, sute de specii de nevertebrate și vertebrate nu mai au condiții propice pentru hrănire sau reproducere, iar ecosistemul suferă.
Tot în programul de silvicultură responsabilă am continuat plantațiile experimentale de zâmbri și am participat la proiectul My Garden of Trees. Încercăm soluții pentru adaptarea climatică a pădurilor, pentru că efectele încălzirii globale – vizibile cu ochiul liber în acest an – sunt din ce în ce mai severe și amenință nu doar integritatea noilor plantații, care au suferit de secetă în 2022, cât și viabilitatea pădurilor pe care le avem în Carpați.
Programul de Educație
Tot pe final de an – în luna noiembrie – am avut ediția-pilot a programului Școala de Pădure: ateliere de învățare experiențială, în pădure și în clasă pentru profesori, educatori și facilitatori care lucrează cu tinerii din diferite organizații.
Intenția noastră este să creăm o rețea națională, care să descopere și să exploreze păduri locale împreună cu cei mici și cu cei mari, și să colaboreze la idei, tehnici, jocuri și materiale care pot produce experiențe memorabile și un atașament durabil față de natură și biodiversitate.
Începând din primăvara anului 2023, vom organiza mai multe astfel de cursuri, în mai multe zone din țară. Pentru cei interesați, vom anunța din timp, pe toate canalele noastre social media și în buletinul nostru informativ.
Abia așteptăm să vedem ce provocări ne aduce 2023!
Mulțumiri speciale tuturor voluntarilor care au fost pe șantierele noastre de plantare și partenerilor și susținătorilor programelor Fundației Pădurea de Mâine: Asociația Administratorilor de Păduri, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, HS Timber Group, ExpoDom, SelfCard, Aristos Developers, SupaDupa, Cafeteca Magnolia, Zizin, Primăria Sectorului 5 și Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”!
Tuturor, vă urăm un an nou 2023 cu gânduri bune și putere de muncă pentru un viitor verde! La mulți ani!